Pentru al doilea an consecutiv, Universitatea din Oradea (rector Constantin Bungău, președinte Senat Aurel Căuș) în parteneriat cu Federația Sportului Școlar și Universitar (director Claudia Georgescu), Federația Română de Fotbal (președinte Răzvan Burleanu și reprezentant FRF Daniel Petcu) și Universitatea Politehnică din Timișoara (rector Florin Drăgan și reprezentant Octavian Săncioiu), (re)devine, în perioada 18-21 mai 2023, cu ocazia desfășurării turneului final al celei de-a VII-a ediții a CNUF, polul fotbalului universitar masculin din România.

La startul competiției s-au înscris 14 selecționate universitare reprezentând 10 centre universitare, două dintre acestea, Universitatea de Vest din Timișoara, campioana României și a Europei în 2022 și Universitatea din Oradea, în calitate de echipă gazdă, sunt calificate direct la turneul final de la Oradea.

În prima zi de aprilie, de la ora 11.00, pe terenul din Alparea (din păcate la limita impracticabilului), studenții au întâlnit echipa gazdă Asociația CS Oșorhei, într-o partidă din etapa a 3-a a play-off-ului ligii a 4-a Bihor. Partida a început echilibrat, însă treptat studenții au lăsat inițiativa gazdelor care au arătat mai multă dorință și sacrificiu pentru a obține victoria. Deși ambele echipe jucau pe același teren plin cu apă, este greu de înțeles atitudinea și teama cu care studenții (media de vârstă a lotului utilizat 23 ani) au abordat prima parte a jocului în fața unei echipe, este adevărat, mai matură (media de vârstă a lotului utilizat 24,4 ani) și bine motivată de antrenorul Răzvan Giura.

Pe o vreme rece și cu ploaie, în cea de-a doua etapă a play-off-ului, studenții și-au dorit și au reușit să obțină, în primul joc pe teren propriu, o victorie cu 3-0 (1-0 la pauză) în fața unui adversar cu jucători cu experiență și dornic de a recupera punctele pierdute în prima etapă. Poate cea mai tânără echipă a play-offului, FC Universitatea cu o medie de vârstă a lotului utilizat în acest joc de 23,8 ani, are parte în fiecare etapă de adversari experimentați. Dacă în jocul precedent, echipa din Diosig  avea o medie a lotului utilizat de 30,9 ani,  cei din Salonta ”au coborât puțin” media de vârstă a lotului utilizat la 26,4 ani. Cu toate acestea, impulsionați de cei doi antrenori din teren, Codruț Bulz și Mihai Șandra, prin prisma jocului prestat, studenții au meritat victoria. De la oaspeți merită să remarcăm pe ”veșnic tânărul” Cristian Țîrlea, care la 40 de ani este în continuare motorul echipei din Salonta dar și un model de dăruire în teren pentru tânara generație de fotbaliști.

CS DIOSIG BIHARDIOSZEG - FC UNIVERSITATEA ORADEA 1 - 0 (1 – 0)

Arbitri: LASCĂU Narcis Dan (centru), MATICA Marius (Asistent 1), BOGDĂNEL Alexandru (Asistent 2)

Observator AJF Bihor: MARIAN Florin

A marcat pentru CS DIOSIG BIHARDIOSZEG: COSTEA Gabriel în min 28 (1-0)

După reveneirea la o stare de normalitate conform ultimei decizii a Comitetului Executiv (12.03.2023) prin care performanța sportivă primează, sâmbătă, 18 martie 2023, ora 11.00, cele 8 echipe calificate vor da starul în play-off cu jocurile primei etape, după cum uremază (https://www.frf-ajf.ro/bihor/competitii-fotbal/liga-4-play-off-11700):